Inspectoratul Național de Probațiune în colaborare cu Asociația pentru Justiție Penală Participativă și Facultatea de Drept (în particular, prin intermediul Departamentului Drept penal), organizează o selecție pentru un stagiu de practică de 10 zile în cadrul sistemului de probațiune. Numărul maxim de candidați admiși este de 15 studenți ai anilor II și III de la Ciclul I – Licență.
Selectarea stagiarilor se va efectua pe baza următoarelor criterii:
- rezultate bune în plan academic;
- spirit de inițiativă;
- motivaţie şi interes în vederea participării la stagiul respectiv;
- responsabilitate;
- capacitate de comunicare;
- cunoașterea noţiunilor de bază în domeniul de referinţă;
- disponibilitate pentru lucru în echipă.
Scopul Programului de stagiu este de a asigura interacțiunea între sistemul de probațiune și sistemul de educație (învățământul superior), prin implicarea studenților din cadrul Facultății de drept în activitățile birourilor teritoriale de probațiune din mun. Chișinău.
Studenții vor fi implicați zilnic în activități diverse, proiectate prioritar în funcție de tipurile de probațiune, oferind, astfel, stagiarilor oportunitatea de a comunica și conlucra cu personalul organelor de probaţiune, angajaţi ai Inspectoratului Naţional de Probaţiune şi angajaţii care activează nemijlocit în subdiviziunile teritoriale (consilieri de probaţiune), în vederea consolidării cunoştinţelor teoretice și dezvoltării abilităților practice referitoare la activitatea profesională în domeniul de specialitate (drept).
Se oferă, astfel, posibilitatea studenților de a realiza stagiul de practică într-un domeniu de activitate complementar studiilor universitare, într-o manieră interactivă, motivantă și formativă.
Durata și perioada de desfășurare a stagiului
Programul de practică are o durată determinată de 10 zile. În particular, studentul stagiar va realiza prima săptămână de stagiu în bază de voluntariat, în afara orelor de studiu, în perioada 13-17 mai 2019; a doua săptămână de stagiu se va integra în stagiul de practică de inițiere, obligatoriu pentru componenta procesului educaţional din cadrul Facultății de Drept a USM (conform Planului de învățământ de la Ciclul I – Licență) și se desfășoară conform calendarului academic în perioada 20-25 mai 2019.
Pentru familiarizarea candidaților cu specificul sistemului de probațiune, obiectivele stagiului, finalitățile și activitățile preconizate, precum și informarea viitorilor stagiari despre oportunitățile reciproce pentru actorii implicați, la data de 8 mai 2019, ora 10.00, în aud.119, bl.II, Facultatea de Drept, va avea loc o lecție publică, organizată de reprezentanții Asociației pentru Justiție Penală Participativă – în persoana dnei Augustina Bolocan-Holban, Președinte AJPP , Inspectoratului Național de Probațiune – în persoana dlui Andrei Iavorschi, Director INP și Facultății de Drept a USM.
În vederea înscrierii la stagiu, studenţii interesați vor expedia scrisoarea de motivare (1 pagină) și Curriculum Vitae (CV-ul) la adresa electronica: office@ajpp.org, până la data de 4 mai 2019.
La sfârșitul stagiului, la Facultatea de Drept va fi organizată o masă rotundă cu stagiarii care au realizat practica, reprezentanții AJPP și ai Departamentului Drept Penal, stagiarii fiind invitați să prezinte rezultatele obținute, provocările întâmpinate și impresiile create, totodată, fiindu-le înmânate diplome de participare.
Persoane responsabile de stagiul de practică din cadrul Departamentului Drept Penal:
Mihaela Botnarenco, doctor în drept, lector universitar
Augustina Bolocan-Holban, doctor în drept, conferențiar universitar
Lasă un răspuns