În perioada 17-18 octombrie 2022, Asociația pentru Justiție Penală Participativă în parteneriat cu Administrația Națională a Penitenciarelor, cu suportul UNICEF Moldova, a organizat un atelier de instruire cu genericul „Dezvoltarea abilitaților psihologilor din sistemul administrației penitenciare în scopul evaluării clinice a minorilor din detenţie (a doua etapă)”.
Instruirea a durat două zile și a fost moderată de dl Dan Rusu, psiholog și trainer din România, care a împărtășit participanților experiența valoroasă pe care o are în domeniul psihologiei clinice, oferind exemple, modele de comportament profesional în interacțiunea cu persoana evaluată și multiple recomandări.
Președinta Asociației pentru Justiție Penală Participativă, Augustina Bolocan-Holban, în cuvântul de deschidere a evenimentului, a menționat că, instruirea dată este o continuitate a eforturilor de dezvoltare a abilitaților psihologilor din sistemul administrației penitenciare în scopul evaluării clinice a minorilor din detenţie. Acest segment este în premieră valorificat în Republica Moldova, iar cea mai mare provocare ține de identificarea unui instrument de evaluare validat și accesibil sistemului, care va fi aplicat de specialiștii ANP în practică.
Liubovi Jignea-Suveica, directoarea adjunctă a ANP, a reliefat importanța instruirii continue a reprezentanților sistemului administrației penitenciare în scopul formării profesionale și perfecționării în diverse domenii, ceea ce ar contribui la îmbunătățirea intervențiilor pentru minorii și tinerii din detenție.
Prezentă la eveniment, Veronica Goinic, reprezentanta UNICEF Moldova, a punctat rolul instruirii specialiștilor din sistemul ANP care vor realiza evaluarea clinică, or, selectarea testelor potrivite și interpretarea rezultatelor acestora implică cunoștințe și experiență pentru a contura profilul unui delincvent.
Participanții au avut ocazia să analizeze și să contureze profilul delincventului în baza studiilor de caz; au determinat scopul evaluării clinice și consecințele juridice pe care le generează o asemenea evaluare; au analizat tipurile de instrumente de evaluare aplicate de psihologi în procesul evaluării clinice, și au exersat în baza unor instrumente concrete (Inventarul Psihologic California (CPI-260), Inventarul Multifazic de Personalitate Minnesota (MMPI-2), Formularul clinic de personalitate (PCF)), interpretând rezultatele acestora.
Evenimentul a avut loc în cadrul proiectului “Sprijinirea resocializării copiilor în conflict cu legea în cadrul sistemelor de probațiune și penitenciar (a doua etapă de implementare)” implementat de Asociația pentru Justiție Penală Participativă în parteneriat cu Inspectoratul Național de Probațiune, Administrația Națională a Penitenciarelor și UNICEF Moldova.













Pentru informații suplimentare puteți contacta:
Asociația pentru Justiție Penală Participativă
Adelina Sochircă, Consultant Comunicare
Tel.: 069441661, email: adelina_sochirca@yahoo.com
Lasă un răspuns