Astăzi, 27 ianuarie 2021, Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) și Asociația pentru Justiție Penală Participativă (AJPP) au încheiat un acord de colaborare.
Scopul acordului rezidă în asigurarea unui parteneriat de durată în vederea sprijinirii resocializării persoanelor private de libertate și organizării instruirilor în scopul perfecționării continue ale specialiștilor implicați în reintegrarea persoanelor private de libertate.
Mai exact, cooperarea în cadrul acordului va fi realizată prin: dezvoltarea și implementarea programelor de schimbare comportamentală pentru minorii și tinerii din detenție; sprijinirea reformelor în domeniul sistemului administrației penitenciare, în special, condițiile de detenție, drepturile și obligațiile persoanelor private de libertate; dezvoltarea capacităților profesionale ale personalului penitenciar în procesul de interacțiune cu persoanele care execută o pedeapsă penală privativă de libertate; acordarea serviciilor de consultanță, asigurate de ambele părți, pe domeniile comune de activitate.
La finele întrunirii conducătorii instituțiilor semnatare şi-au exprimat convingerea că vor depune toate eforturile ca obiectivele cuprinse în acord să fie îndeplinite pentru asigurarea unei colaborări optime și de lungă durată.
Text preluat de pe www.anp.gov.md
Lasă un răspuns