Astăzi, 28 mai 2019, și-a ținut lucrările conferința națională cu genericul „Probațiunea în Republica Moldova – provocări și perspective”. Evenimentul a fost organizat de Asociația pentru Justiție Penală Participativă (AJPP), în parteneriat cu Inspectoratul Național de Probațiune (INP), cu susținerea financiară a Ambasadei Olandei.
Conferința a reunit într-un dialog comun peste 50 de profesioniști din domeniul justiției penale – judecători, procurori, colaboratori ai sistemului de probațiune, avocați publici și reprezentanți ai societății civile.
În cadrul evenimentului, au participat și doi profesioniști din România care au împărtășit bunele practici și experiența țării vecine în domeniul probațiunii.
Discuțiile, organizate în trei paneluri tematice, au abordat subiecte precum: Rolul referatului presentințial în cadrul sistemului de justiție penală; Rolul probațiunii în promovarea alternativelor la detenție pentru minori și adulți și Importanța resocializării persoanelor care au executat o pedeapsă privativă de libertate (probațiune postpenitenciară).
La finalul evenimentului, participanții au vociferat mai multe concluzii utile pentru consolidarea domeniului probațiunii, printre acestea:
- necesitatea promovării, în continuare, a rolului instituției probațiunii în cadrul sistemului de justiție penală;
- asigurarea unei bune cooperări și a unui dialog constructiv între profesioniști;
- aplicarea mai frecventă a programelor probaționale de instanțele de judecată;
- întocmirea referatelor presentințiale nu doar în cauzele penale cu implicarea minorilor, ci și în privința adulților, acolo unde este necesitate și relevanță în contextul individualizării corecte a pedepsei penale;
- stabilirea unui mecanism eficient în vederea resocializării persoanelor care au executat o pedeapsă privativă de libertate, cu implicarea partenerilor guvernamentali și a societății civile;
- încurajarea profesioniștilor de a utiliza/aplica alternative la detenție, în condițiile prevăzute de legea penală, pentru a asigura dezvoltarea elementelor justiției restaurative în Republica Moldova.
Acest eveniment a fost organizat în cadrul proiectului “ Referatul presentințial în calitate de element-cheie al probațiunii presentințiale în Republica Moldova (a doua etapă de implementare)“, implementat de Asociația pentru Justiție Penală Participativă în parteneriat cu Inspectoratul Național de Probațiune, susținut financiar de Ambasada Olandei.
Lasă un răspuns